Să ne cunoaștem țara!

Dacă e să-mi pară rău de ceva acum, în prag de 2022, îmi pare rău că proiectele prin care așezările rurale, oamenii și obiceiurile nu sunt mai cunoscute și promovate.

Tocmai de aceea o să le scriu pe cele de care știu că există pentru că nu pot doar să mă plâng, fără să fac ceva în acest sens.

Discover Bucovina este unul dintre acestea. Este un proiect în online, iar doamna Manuela Scripcariu face o treabă excelentă.

Un alt proiect, de această dată televizat, România în bucate #DescriptioMoldaviae este de asemenea foarte relevant. Raluca Aftene este persoana “de pe sticlă” răspunzătoare de acest proiect pe care îl vedeți la TVR 2 sau TVR Iași.

Cristian Tabără are, de asemenea, emisiuni la televiziunea publică prin care face cunoscute locuri, oameni și tradiții. Exclusiv în România se numește seria de emisiuni și vă recomand să o vizionați când aveți timp.

Cu tigaia-n spate este o emisiune realizată de clujenii Dan Mihai Păvăloiu și Radu Pușcaș. Pe TVR 2 și TVR Cluj puteți vedea emisiunile lor.

Ultima serie de emisiuni de acest fel despre care știu se numește Izolați în România. Axată pe satele izolate, această emisiune ne arată bătrânii pe care i-am uitat în munți.